Prima atestare documentara a Bucurestiului dateaza din secolul al XV-lea (20 septembrie 1459) si este un act prin care domnitorul Vlad Tepes confirma o donatie facuta unor mici feudali. (sursa: pmb.ro)

Stabilirea resedintei domnesti la Bucuresti in perioada domnitorului Vlad Tepes, a avut un rol determinant in evolutia ulterioara a asezarii.
Astfel, din secolul al XV-lea se inregistreaza o dublare a suprafetei orasului. Apar cartiere noi ocupate de mestesugari.

In zona numita azi Sf. Gheorghe erau cuptoarele mesterilor fierari, la Piata Unirii - Zona Coltea erau cuptoarele mesterilor olari, iar pe malurile Dambovitei se stabilesc tabacarii.
In partea de nord a Curtii Domnesti se stabilesc negustorii, cojocarii, croitorii. Principalul vad comercial si mestesugaresc devine "Ulita Mare", strada Lipscani de azi, atestata documentar din 5 iunie 1589.
Din secolul al XV-lea si pana la sfarsitul epocii feudale, in pofida marilor calamitati naturale si a razboaielor, orasul Bucuresti a cunoscut o continua dezvoltare economica si sociala, devenind unul din principalele centre urbane din sud-estul Europei.

Incepand cu secolul al XVIII-lea apar primele manufacturi. In 1764 este atestata documentar o manufactura de ceara. In 1766 apare "fabrica de postav de la Afumati", apoi in 1767 fabrica de hartie de la Fundeni.
Recensamantul din 1811 consemneaza in Bucuresti 2981 de persoane care se ocupau cu mestesugurile si comertul.

Revolutia din 1821 marcheaza inceputul istoriei moderne a Bucurestiului. La inceputul secolului al XIX-lea, se poate distinge o structura socio-profesionala: mestesugari, negustori, slujbasi in aparatul administrativ, clerici, boieri si slujitori.
Dupa un recensamant din anul 1807, in Bucuresti erau 3523 de pravalii, iar mai tarziu, in anul 1820, sunt consemnate peste 200 de cladiri publice, mai multe piete si gradini publice.
In anul 1830 se infiinteaza "Sfatul Orasenesc" (Administratia Publica Locala de azi) si orasul este impartit in cinci zone (sectoare), iar in 1846 este elaborat de primarie, primul Plan de Cadastru al Bucurestiului.
Prin proclamarea independentei de stat in 1877, Bucurestiul devine capitala Romaniei si, incepand cu aceasta data, cunoaste o puternica dezvoltare economico-sociala. Astfel, recensamantul de la 1878 consemneaza existenta in oras a doua turnatorii de fonta, doua intreprinderi de obiecte mecanice, 30 de tabacarii si 100 de mori, din care 12 erau antrenate de energia aburului.

In anul 1869 este inaugurata prima linie de cale ferata Bucuresti - Giurgiu, iar in 1870 este pusa in functiune linia ferata Bucuresti - Ploiesti - Galati - Roman.
Prima gara construita a fost Bucuresti - Filaret (1869), iar apoi s-a construit gara Targoviste (1870), care ulterior a fost denumita Gara de Nord.
Bucurestiul a constituit in aceasta perioada si principalul centru comercial al tarii, primele institutii aparand in Capitala: Camera de Comert si Industrie (1858), Bursa de Valori Bucuresti (1881), Banca Nationala a Romaniei (1858). Sfarsitul secolului al XIX-lea marcheaza dezvoltarea relatiilor capitaliste si realizarea unui sistem bancar prin aparitia unor banci noi: Marmorosch Bank, Banca Generala a Romaniei, Banca de Scont, Banca Romaneasca
Tot in aceasta perioada s-au facut lucrari de rectificare si adancire a albiei raului Dambovita, lucrari pentru alimentarea cu apa potabila a Capitalei prin filtrarea apei Dambovitei. In 1882 a fost inaugurat iluminatul public electric, iar in 1892 a fost construita uzina electrica Grozavesti. Punerea in functiune a uzinei electrice Filaret (1908) a facut posibila in 1894 inaugurarea primei linii de tramvai electric in oras.

Cea mai prospera perioada a Bucurestiului, ca si a intregii tari, a fost perioada interbelica. Devenind capitala statului national unitar roman, Bucurestiul continua sa fie in perioada interbelica principalul centru industrial, comercial si financiar al Romaniei. Procesul de industrializare in aceasta perioada se intensifica, Bucurestiul concentrand in 1938 aproximativ 17% din numarul total de intreprinderi cu pondere importanta in economia tarii, acoperind intreaga gama a industriilor din acea perioada.
Sectorul de stat era reprezentat in aceasta perioada de intreprinderile: Grivita, Pirotehnica Armatei, Societatea Comunala de alimentare cu lapte a Bucurestiului, Abatorul, Atelierul S.T.B. si fabricile de gheata.

In anul 1921 s-a dat in folosinta aeroportul Baneasa, iar in 1931 se infiinteaza Societatea de Transport Aerian "SARTA", care in 1933 se transforma in "Liniile Aeriene Romane" (LARS) si apartineau statului.
In 1933 se inaugureaza actualul Palat al Telefoanelor, prima centrala telefonica automata functionand inca din 1927.
Apar banci noi: Banca Chrissoveloni (1920), Banca Comerciala Italiana si Banca franco-romana (1921).

Dupa planul de sistematizare din februarie 1926, Bucurestiul a fost impartit din punct de vedere administrativ, intr-o zona centrala si o zona periferica . Zona centrala avea patru sectoare , fiecare dintre ele avand un consiliu local. Zona periferica a fost constituita din restul teritoriului pana la limita forturilor. Comunele cuprinse in ceasta zona au primit statutul de comunitati suburbane. Interesele generale ale orasului si ale comunelor suburbane erau administrate de Consiliul General, format din 36 consilieri alesi, 24 consilieri numiti si pana la 7 consilieri cooptati. Conducerea administratiei era asigurata de Primarul General, ales de consiliu.
Intre anii 1918-1940, Bucurestiul a avut zece primari, unii dintre ei jucand un rol important: Emil Costinescu, Anibal Teodorescu, Dem I. Dobrescu, Alex. Donescu.
Intrarea Romaniei in razboi, in anul 1941, aduce Bucurestiului o perioada grea, bombardamentele trupelor aliate provocand distrugeri multor cladiri, unele de importanta istorica, altele obiective industriale.

Instaurarea dupa al doilea Razboi Mondial "puterii populare" creeaza conditiile aparitiei dictaturii comuniste care s-a mentinut pana in decembrie 1989. Pentru o perioada de aproape 50 de ani, democratia si economia de piata au disparut in Romania.   Multe din metodele aplicate atat in domeniul economic, cat si social au fost imprumutate de la fosta Uniune Sovietica, netinandu-se cont de specificul tarii si al Capitalei. Prin nationalizarea principalelor ramuri industriale, regimul comunist si-a oferit mijloacele pentru a reconstrui si dezvolta orasul.

In acesti 50 de ani au fost construite, totusi, multe unitati industriale noi, blocuri de apartamente si multe edificii cu caracter socio-cultural. Au aparut "gigantii industriali" si miile de apartamente "tip cutie de chibrituri".

Un rol deosebit in aceasta perioada in economia orasului, l-a avut industria de constructii-montaj, numarul de salariati crescand de la 39.700 in 1950 la peste 97.000 in 1983.
Avand in vedere ca pana in 1950, principalele ramuri industriale dezvoltate in Bucuresti, erau industria usoara si alimentara (57.9%), industria chimica (24.1%),in 1982, chimia reprezenta 55 % din totalul structurii industriale. Ritmul mediu anual de crestere al sectorului industrial a fost enorm si a implicat costuri uriase, asigurand astfel suprematia capitalei din punct de vedere al productiei.
Pe langa intreprinderile nationalizate in 1948 (Lemaitre devenit Timpuri Noi, Malaxa devenit 23 August) , au fost infiintate noi intreprinderi (Policolor, Autobuzul, Danubiana, CIL Pipera). Un rol foarte important in dezvoltarea economica a orasului l-au jucat constructiile.

Evenimentele din decembrie 1989 aduc modificari profunde in economia Capitalei, atat din punct de vedere structural (descentralizarea si forma proprietatii) cat si al dinamicii sale.
In 1993, trei ani dupa caderea regimului comunist (1989), in Bucuresti se concentrau 12.7% din populatia activa a tarii cuprinzand 385 societati mijlocii cu o medie de 1000 angajati. Societatile cu mai mult de 5000 de salariati reprezentau la acel moment numai 1.8% din total.
Pe langa crearea marilor platforme industriale inainte de 1989, numarul blocurilor de locuinte a crescut astfel incat, daca intre 1945 - 1964 au fost construite 80641 apartamente, numarul acestora a crescut la 446100 apartamente intre anii 1965 si 1984. S-au format noi cartiere ca: Titan - Balta Alba cu 90000 apartamente, Drumul Taberei cu 63000 apartamente, Berceni cu 70000 apartamente, Militari cu 40000 apartamente. Blocurile erau din beton, prost finisate ,oferind spatiu minim de locuit si fara sa asigure cele mai simple standarde de confort.

Recensamantul din 1992 (trei ani de la caderea comunismului) inregistra in Bucuresti un numar de 109194 blocuri cu 760751 apartamente si un total de 1803635 camere, ceea ce inseamna o suprafata de peste 46.1 milioane metri patrati de locuinta (34.3 metri patrati pe apartament).
Bucuresti este principalul centru politico - administrativ al tarii, aici aflandu-se presedentia, parlamentul, guvernul, sediile centrale ale celor mai multe partide politice, institutii culturale si de invatamant, institutii financiare, comerciale, banci.